in

PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE VA CONSTRUI O NOUĂ CREȘĂ ÎN CARTIERUL SAGRICOM

PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE VA CONSTRUI  O NOUĂ CREȘĂ ÎN CARTIERUL SAGRICOM

O nouă investiție extrem de importantă pentru comunitate în Cartierul Tineretului – Sagricom!

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat că în vecinătatea grădiniței recent construite, în acesta cartier va fi realizată de la zero și o creșă pentru cei mai mici locuitori din această zonă, prin Compania Națională de Investiții.

“Ieri a avut loc predarea amplasamentului în vederea demarării lucrărilor de construire a unei creșe în cartierul Sagricom, situată în vecinătatea grădiniței recent construite în aceeași zonă!

Valoarea investiției este de 12.472.990, 25 lei, iar construcția va avea regimul de înălțime parter, separată în 3 nuclee funcționale după cum urmează: nucleul administrativ (zona de acces), nucleul de copii și nucleul tehnico-gospodăresc.

Terenul va fi amenajat cu spații verzi si locuri de joacă, iar clădirea va fi prevăzută cu sisteme alternative de producere a energiei”, a transmis Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

   

Fii la curent cu cele mai noi informații din Dâmbovița!

Apasă pe like si urmărește-ne si pe Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

MOȘ CRĂCIUN AJUNGE ÎN SEARA ASTA, LA TÂRGOVIȘTE!

MOȘ CRĂCIUN AJUNGE ÎN SEARA ASTA, LA TÂRGOVIȘTE!

ULMI Anunț mediu modernizare drumuri

ULMI Anunț mediu modernizare drumuri