Cea de-a doua ediție a Târgului de Cai „Show Ecvestru Ulmi 2025” va avea loc sâmbătă, 18 octombrie, pe islazul din localitatea Viișoara, comuna Ulmi.
Primăria Ulmi vă invită să participați la cea de-a doua ediție a Târgului de Cai „Show Ecvestru Ulmi 2025”, un eveniment dedicat pasionaților de cai, tradiției rurale și competițiilor ecvestre.
“Dragi prieteni,
Am deosebita bucurie să vă invit la cea de-a doua ediție a celui mai mare târg de cai – Show Ecvestru Ulmi 2025, care va avea loc în satul Viișoara, pe 18 octombrie. Prima ediție, organizată anul trecut, a fost un real succes și a adunat laolaltă crescători de cai, pasionați și vizitatori din întreaga zonă. Anul acesta ne dorim să fie și mai frumos, și mai spectaculos! Vă așteptăm cu drag să fiți parte din această sărbătoare a tradițiilor, a pasiunii pentru cai și a comunității noastre!”, transmite primarul Bogdan Tița.




Comentarii