in

ComunaUlmi este intr-o continua dezvoltare. A fost semnat contractul pentru amenajarea scurgerii apelor pe mai multe străzi

ComunaUlmi este intr-o continua dezvoltare. A fost semnat contractul pentru amenajarea scurgerii apelor pe mai multe străzi

Administratia comunei Ulmi a semnat inca un contract. De această dată este vorba despre “Amenajarea scurgerii apelor pe străzile Fermierilor, Islazului și Libertății”. Totul va fi posibil cu ajutorul finanțării prin Programul Local de Dezvoltare Locală implementat de Consiliul Județean Dâmbovița, ceea ce presupune un parteneriat între cele două instituții, CJD participând cu o cotă de 50% din valoare investiției, iar primăria cu cealaltă jumătate.

FB_IMG_1654667001054

“Împreună cu domnul Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, am semnat un nou proiect pentru dezvoltarea comunei Ulmi. Este vorba despre „Amenajarea scurgerii apelor pe străzile Fermierilor, Islazului și Libertății, în satul Ulmi”! Acest proiect se va realiza în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Îi mulțumesc pe această cale președintelui CJD pentru că, de fiecare dată, a fost alături de comuna noastră și ne-a sprijinit în realizarea investițiilor!”, transmite primarul Bogdan Tița.

   

Fii la curent cu cele mai noi informații din Dâmbovița!

Apasă pe like si urmărește-ne si pe Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

1 Iunie sărbătorit din plin la Târgoviște! VEZI PROGRAMUL EVENIMENTELOR!

1 Iunie sărbătorit din plin la Târgoviște! VEZI PROGRAMUL EVENIMENTELOR!

O zi speciala pentru locuitorii comunei Ulmi

O zi speciala pentru locuitorii comunei Ulmi