in

CONDUCEREA PRIMĂRIEI TÂRGOVIȘTE A VERIFICAT CONDIȚIILE DIN TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL

CONDUCEREA PRIMĂRIEI TÂRGOVIȘTE A VERIFICAT CONDIȚIILE DIN TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL

Având în vedere temperaturile ridicate din această perioadă, conducerea Primăriei Târgoviște a verificat în această dimineață condițiile din transportul public local.

“Suntem întrun autobuz  din cele 40 de autobuze Mercedes Benz aflat în proprietatea Municipiului Târgovişte şi achizitionate cu fonduri europene pe actualul Program Operațional Regional. Este vorba despre un autobuz care oferă condiţii foarte bune călătorilor. Suntem, astăzi, pe un cod portocaliu de caniculă și am vrut să vedem care sunt condițiile din transportul public local târgoviștean. Vedeți aici este destul de bine în acest mijloc de transport, în acest moment în contextul unei temperaturi exterioare de 36, 38 de grade în autobuz nu sunt mai mult de 22 de grade.

Aşadar încurajăm toţi târgovişteni să utilizeze transportul în comun care oferă condiţii excelente, condiţii cu nimic mai prejos decât acelea care sunt în autobuzele din oraşele importante europene. Autobuzele care circulă prin Târgovişte sunt autobuze care circulă și în Dortmund, spre exemplu.

Ar mai fi de menționat și faptul că prin PNRR achiziţionăm încă 21 de autobuze, de data aceasta electrice. Este vorba de un contract de finanțare deja semnat de către administrația locală târgovişteană, iar în luna august va fi operațional și depoul şi de asemenea va fi gata şi  autogara de aici, de pe Calea lalomiței unde vom muta întreaga activitate a transportatorului local târgoviștean, care, în ultimii 2 ani, a beneficiat de investiții care se ridică la peste 40 milioane de euro.”  a declarat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

   

Fii la curent cu cele mai noi informații din Dâmbovița!

Apasă pe like si urmărește-ne si pe Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Primaria Ulmi a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “INFIINTAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE A DESEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR”

Primaria Ulmi a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “INFIINTAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE A DESEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR”

Primarul Târgoviștei a semnat un nou contract pentru dotarea unităților de învațamânt

Primarul Târgoviștei a semnat un nou contract pentru dotarea unităților de învațamânt