in

CUM POȚI SCĂPA DE MAJORĂRILE DE ÎNTÂRZIERE LA PLATA TAXELOR ȘI IMPOZITELOR ÎN MUNICIPIUL TÎRGOVIȘTE!

CUM POȚI SCĂPA DE MAJORĂRILE DE ÎNTÂRZIERE LA PLATA TAXELOR ȘI IMPOZITELOR ÎN MUNICIPIUL TÎRGOVIȘTE!

Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința contribuabililor cu restanțe la plata taxelor și impozitelor locale, că pot fi scutiți de achitarea majorărilor de întârziere, în anumite condiții.

Mai exact, în ultima ședință a Consiliului Local Târgoviște, din 30.08.2024, a fost aprobată HCL Nr. 302 care prevede aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare principale restante, datorate bugetului local al Municipiului Târgoviște de către contribuabilii persoane fizice, care își achită, până la data de 29 noiembrie 2024, inclusiv, obligațiile fiscale aferente.

Scutirea majorărilor de întârziere se va acorda contribuabililor din Municipiul Târgovişte pe bază de cerere (care se completează la ghișeu), la care se va anexa nota de plată emisă de „Serviciul Stabilire, Constatare, Încasare Impozite şi Taxe Locale”, în care vor fi cuprinse toate obligaţiile fiscale principale şi accesoriiile acestora (majorările de întârziere) calculate până la data cererii.

Impozitele și taxele locale se pot achita la ghișeele instituției în numerar sau cu cardul bancar, prin ordin de plată, mandat poștal sau prin internet, la adresa – www.ghiseul.ro    

Programul de încasări la ghișeele Serviciului de Impozite și Taxe Locale din Str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter este:

– Luni, Miercuri, Joi, Vineri:  08.00 – 16.30

– Marți 08.00 – 18.30

   

Fii la curent cu cele mai noi informații din Dâmbovița!

Apasă pe like si urmărește-ne si pe Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Noul loc de joacă din Viișoara aproape de finalizare

Noul loc de joacă din Viișoara aproape de finalizare

ÎN CE STADIU SE AFLĂ LUCRĂRILE DE REABILITARE A ȘCOLII GIMNAZIALE GRIGORE ALEXANDRESCU DIN TÂRGOVIȘTE

ÎN CE STADIU SE AFLĂ LUCRĂRILE DE REABILITARE A ȘCOLII GIMNAZIALE GRIGORE ALEXANDRESCU DIN TÂRGOVIȘTE