Primăria Ulmi finanțează din fonduri proprii extinderea rețelei de gaze naturale în trei sate care nu beneficiau de acest serviciu: Udrești, Dimoiu și Nisipuri. Lucrările au demarat în luna iunie a anului trecut. Pentru alimentarea satului Udrești a fost nevoie de executarea unei lucrări complexe de subtraversare controlată a albiei pârâului Ilfov.

“Proiectul „Extindere rețea de gaze naturale în satele Udrești, Dimoiu și Nisipuri” are o valoare de aproximativ 3 milioane de lei si este susținut din bugetul local. Mulțumesc locuitorilor comunei pentru răbdarea și înțelegerea cu care m-au susținut!” a precizat primarul comunei, Bogdan Tița.

De asemenea, primaria Ulmi a reusit sa obtina fonduri si pentru asfaltarea a doua strazi din Matraca, respectiv Nisipuri
“S-a aprobat încă un proiect pentru dezvoltarea infrastructurii comunei noastre. Este vorba despre “Reabilitarea și modernizarea străzi în satele Matraca și Nisipuri”, proiect finanțat prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, cu o valoare de 4.000.000 lei. Prin această investiție vor fi modernizate străzile din cele două sate care nu aveau covor asfaltic.”, a precizat edilul comunei, Bogdan Tița



Comentarii