in

O nouă parcare amenajată de municipalitate în Târgoviște, dar și două străzi cu sens unic, în cartierul CFR

O nouă parcare amenajată de municipalitate în Târgoviște, dar și două străzi cu sens unic, în cartierul CFR

Municipalitatea târgovișteană a mai amenajat încă o parcare in Târgoviște. Este vorba despre o nouă parcare de aproximativ 50 de locuri, realizată în cartierul CFR. De asemenea, pentru fluidizarea traficului în zonă, primarul orașului a anunțat că le două străzi circulația de va face dintr-un singur sens.

„Ne aflăm pe Strada Păcii din municipiul Târgoviște, aici unde continuă programul de extindere al parcărilor. Este vorba în această locație despre o parcare nouă, per total undeva la 50 de locuri de parcare au fost realizate aici. Cred că am venit în întâmpinarea locuitorilor din această zonă unde, ca în foarte multe zone din municipiul Târgoviște, este necesară intervenția administrației publice locale punctuală pe acest aspect, extinderea numărului de locuri de parcare.(…) Odată cu implementarea acestui nou sistem de realizare a parcărilor în această zonă, se schimbă puțin și semnalizarea rutieră. În sensul că, vom avea sens unic dinspre strada Aviator Negel către strada Neagoe Basarab, pe strada Păcii. De asemenea, dinspre strada Neagoe Basarab, prin parcare, tot pe strada Păcii se numește și zona respectivă, va fi sensul dinspre strada Neagoe Basarab către Aviator Negel.

De asemenea, strada Ciprian Porumbescu va fi cu sens unic, cu intrare dinspre Neagoe Basarab.

Astăzi vor fi făcute toate marcajele rutiere, vor fi puse și semnele de circulație, iar începând de mâine se schimbă semnalizarea rutieră în această zonă.

Refacem acest lucru în contextul în care vrem să contribuim la fluidizarea traficului prin aceste măsuri, și de asemenea, la crearea suplimentară de locuri de parcare. Pe artera principală de acces din Cartierul CFR, intrare dinspre Aviator Negel, ieșire către Neagoe Basarab, se intră de asemenea dinspre Neagoe Basarab, pe strada Păcii, prin parcare, prin spatele centralei termice, iar pe strada Ciprian Porumbescu este sens unic dinspre Neagoe Basarab. Străduțele de legătură între Păcii și Ciprian Porumbescu vor fi cu dublu sens, astfel încât să poată realiza trecerea rapid dintr-o zonă în alta” a anunțat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

   

Fii la curent cu cele mai noi informații din Dâmbovița!

Apasă pe like si urmărește-ne si pe Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Persoana găsită în fântână la Corbii Mari a fost scoasă. Din nefericire nu a mai putut fi salvată.

Persoana găsită în fântână la Corbii Mari a fost scoasă. Din nefericire nu a mai putut fi salvată.

Mâine, 31 martie, ultima zi de plată a taxelor și impozitelor locale, fără majorări de întârziere și cu bonificație de 10%, la Târgoviște.

Mâine, 31 martie, ultima zi de plată a taxelor și impozitelor locale, fără majorări de întârziere și cu bonificație de 10%, la Târgoviște.