Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de vicepreședintele
Luciana Cristea, a primit astăzi, 23 martie 2022, vizita reprezentanților Asociației HORECA
Dâmbovița, entitate ce reunește cei mai importanți actori din domeniul ospitalității.
Cu acest prilej, au fost abordate o serie de subiecte privind promovarea și dezvoltarea
turismului județean, promovarea brand-ului „Dâmbovița Turistică”, dar și sprijinirea mediului de
afaceri din acest domeniu, cu atât mai mult cu cât, în ultima perioadă, acest sector a fost grav afectat
din cauza pandemiei.
Din partea Asociației HORECA Dâmbovița, a fost prezent președintele Valentin Lixăndroiu,
vicepreședintele, Bogdan Hîncu, secretarul, Oana Voicu și reprezentanții Camerei de Comerț,
Industrie și Agricultură Dâmbovița: Valentin Calcan – presedinte, Bogdan Berențan și Ștefania
Stroică.

În contextul acestei întâlniri, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, i-a
asigurat pe cei prezenți că administrația județeană a fost și va continua să fie un partener de
încredere pentru mediul de afaceri dâmbovițean și a adus în atenție o serie de proiecte pe care
Consiliul Județean Dâmbovița le are în derulare și care vizează dezvoltarea turismului și activitățile
conexe acestui sector.
Dintre aceste proiecte, președintele Corneliu Ștefan a amintit: realizarea unei telegondole
urbane pe traseul Curtea Domnească – Mănăstirea Dealu, proiect menit să contribuie la creșterea
atractivității municipiului Târgoviște (pentru care, în prezent, se așteaptă PUZ-urile de la Târgoviște,
Aninoasa și Răzvad), reabilitarea Fostei Școli de Cavalerie, dezvoltarea infrastructurii de turism în
zona Peștera – Padina, dezvoltarea infrastructurii de turism prin reabilitarea taberei Căprioara din
comuna Moroeni. Nu în ultimul rând, președintele Corneliu Ștefan a adus în atenție proiectul de
reabilitare și protejare a monumentelor istorice din incinta Curții Domnești (Turnul Chindiei,
Biserica Domnească, Biserica Sfânta Vineri și Biserica Paraclis).

Corneliu Ștefan, președintele CJD: „Vreau să vă asigur că dialogul pe care l-am avut astăzi
cu dumneavoastră este unul care, cât de curând, își va arăta roadele atât în ceea ce privește
proiectele demarate de Consiliul Județean Dâmbovița, cât și în cele al căror rezultat se va reflecta
în intensificarea activității industriei HORECA. Așa cum am afirmat în mai multe rânduri, sunt
alături de orice inițiativă venită din partea mediului de afaceri. Consider că numai printr-un
parteneriat onest și bine fundamentat vom reuși să aducem județul Dâmbovița acolo unde merită pe
harta celor mai frumoase destinații turistice din România și nu numai.”



Comentarii