in

Un bărbat înarmat le cerea elevilor care intrau pe poarta liceului Nr. 2 din Târgoviște, să se fotografieze cu el.

Un bărbat înarmat le cerea elevilor care intrau pe poarta liceului Nr. 2 din Târgoviște, să se fotografieze cu el.

Jandarmii dâmbovițeni au depistat, luni, 21 februarie a.c., la poarta liceului Nr. 2, Voievodul Mircea, din Târgoviște, un bărbat care manifesta un comportament suspect prin faptul că insista să se fotografieze cu elevii care tranzitau zona de acces a unității școlare. În urma efectuării controlului corporal preventiv, asupra tânărului în vârstă de 20 de ani a fost găsit un cuțit, tip briceag cu lama de 11 cm lungime. Totodată, din verificările efectuate în evidențele operative a reieșit faptul că bărbatul se află sub efectul măsurii preventive de control judiciar.Obiectul periculos a fost ridicat în vederea confiscării, iar persoanei în cauză i s-au întocmit acte de sesizare pentru “port fără drept al cuțitului în sediul unei instituții publice”, care au fost înaintate spre competentă soluţionare autorităților abilitate.

   

Fii la curent cu cele mai noi informații din Dâmbovița!

Apasă pe like si urmărește-ne si pe Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Prima autogară din Târgoviște, construită după 1989, prinde contur.

Prima autogară din Târgoviște, construită după 1989, prinde contur.

Tragedie la Oncești. Doi soți s-au sinucis din cauză că nu se mai înțelegeau. Bărbatul a lăsat și un bilet de adio

Tragedie la Oncești. Doi soți s-au sinucis din cauză că nu se mai înțelegeau. Bărbatul a lăsat și un bilet de adio