Locomotiva unui tren de marfă a luat foc, în acesta dimineață, in jurul orei 6:00, între localitățile Ghergani și Ghimpați. Mecanicul a observat fumul gros care ieșea de la compartimentul motor și a sunat după ajutor.
Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Răcari și ai Detașamentului de Pompieri Titu cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

La momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în camera motoarelor, fără flacără deschisă, doar cu degajări de fum, fără posibilități de propagare.
În continuare, s-a acţionat pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative.
Din fericire, nu au fost identificate vicitme.



Comentarii